iasi, romania, homemade, soaps, cosmetics


Thursday, October 4, 2012

Top ten most dangerous cosmetic ingredients / Top zece al celor mai periculoase ingrediente cosmetice

Edit 30 Jan 2016: 
Articolul cu pricina nu mai exista, si intre timp, consultand multe alte surse de informare pe tema ingredientelor cosmetice, mai ales unele cu baze stiintifice solide, nu ma mai sperie atat de usor astfel de top-uri care invadeaza din cand in cand internetul, dar completez articolul cu datele actualizate dupa cea mai buna pricepere a mea la acest moment:

[Am găsit un articol care chiar m-a pus pe gânduri, referitor la ce conţin cosmeticele pe care le folosim. Din câte înţeleg, cele 10 ingrediente de top nu îngrijorează neapărat numai prin efectele pe care le-ar produce o expunere accidentală, ci şi prin faptul că sunt aproape omniprezente, cu riscuri de bioacumulare şi efecte care se instalează subtil, fără prea multe semnale de alarmă. Şi nu e vorba că sunt găsite doar în componenţa cosmeticelor "de serie". O sumedenie de produse aşa numite "naturale", "de manufactură", "de plafar" includ...]
unul sau mai multe din mai jos enumeratele: 
1.  Parfumul
În spatele ingredientului "parfum" se pot ascunde peste 200 de compuşi. Mulţi dintre ei vin la pachet cu efecte secundare dintre cele mai diverse, cum ar fi dureri de cap, ameţeală, alergii, mâncărime, tuse, iritaţii ale pielii sau pigmentări.
 In varianta originala a articolului, se afla pe locul 3, dar in prezent, in ierarhia mea a trecut pe locul 1 - il consider ca avand cel mai mare potential alergen si iritant din industria cosmetica, si datorita faptului ca este poate cel mai abuzat ingredient (atat de producatori, cat si de consumatori. Totul trebuie sa ne miroasa frumos, nu conteaza ce destinatie are produsul respectiv. Si nu numai parfumul sintetic, moleculele aromatice izolate si combinate din nou intr-un laborator, de catre chimisti sadici cu scopul precis de exterminare a omenirii (sunt sarcastica desigur:), ci tot ceea ce inseamna parfum, fie ca provine din uleiuri esentiale pure, fie ca e produs sintetic, trebuie folosit cu cea mai mare precautie. De fapt, nu ii vad sensul decat in formularea deodorantelor si parfumurilor. In rest, acest ingredient poate sa lipseasca din orice produs cosmetic fara sa ma deranjeze.

2. Sodium Lauryl Sulfate (SLS)/Sodium Laureth Sulfate (SLES)
Detergenti (surfactanti) utilizati extensiv în şampoane, geluri de duş, săpunuri şi chiar pastă de dinţi.
Acum 4 ani ii puneam pe locul 1, acum ii plasez pe 2, dar iarasi, alegerea este strict personala.

Articolul pe care il citam, si care acum, repet, nu mai exista, spunea asa: "Deşi multe din pericolele prezentate de aceşti doi compuşi sunt minimalizate de producătorii şi distribuitorii lor, există cel puţin un studiu în care aftele şi ulceraţiile bucale au apărut cu o frecvenţă mai ridicată la persoanele care s-au spălat pe dinţi cu pastă ce conţinea SLS/SLES, decât la persoanele care au folosit o pastă ce conţinea alt detergent, gen cocoamidopropyl betaine, sau una fără detergent. Un alt studiu leagă aceşti compuşi de favorizarea absorbţiei unei substanţe numită benzidină şi îi pune astfel în legătură cu creşterea riscului de cancer al vezicii urinare."

Ce e sigur, e ca pentru mine, SULFATII din produsele de igiena (sampoane, cleansere, geluri de dus) sunt un mare NU. Nu ii tolerez, ma mananca scalpul, pielea, fac matreata si chiar o eruptie de bubite - cred ca se numeste dermatita, idea de baza e ca nu imi priesc si ii evit. Asta nu inseamna ca alte persoane nu ii tolereaza foarte bine. Doar ca eu sunt nevoita sa aleg produsele de igiena care contin tenside mai bine acceptate de pielea mea.

3. Triclosan 
Clasificat ca pesticid periculos atât pentru oameni cât şi pentru animale de EPA (US Environmental Protection Agency). Folosit ca agent antibacterian în cosmetice, în contact cu clorul din apa de la robinet poate forma cloroform. Triclosan-ul este in continuare sus pe lista celor mai nepopulare ingrediente si pe langa problemele de toxicitate pentru organismul uman, prezinta si suspiciuni de persistenta, bioacumulare si toxicitate pentru mediu.

4. Ftalaţii
Esteri ai acidului ftalic, e sigur ca sunt foarte raspinditi. Sunt folosiţi în majoritatea plasticurilor moi, transparente si cu rezistenta crescuta, în compuşii uleioşi ai parfumurilor, ca aditivi în fixative de păr, lubrifianţi, lacuri de unghii şi lacuri de lemn deopotrivă. Există unele studii care îi pun în legătură cu probleme ale aparatului reproducător pe linie masculină la copii ai căror mame au fost expuse excesiv la aceste chimicale. Suspiciunea e că efectele se arată în timp foarte îndelungat ceea ce face greu de stabilit o legătură directă asupra subiecţilor umani.

Problema e ca de obicei, in detalii - nu toti ftalatii sunt asociati cu acelasi grad de risc, de fapt unii nu prea sunt deloc, asa cum e polyethylene terephthalate, pe cand altii cum ar fi dibutyl phthalate au fost deja interzisi definitiv in produsele cosmetice in UE.

5. Imidazolidinyl Urea şi DMDM Hydantoin
Două substanţe care eliberează formaldehidă - utilizate practic pentru a înlocui formaldehida, aceasta fiind pe lista conservanţilor interzişi atât în Europa cât şi în Canada. 


6. DEA (dietanolamina), MEA (monoetanolamina), TEA (trietanolamina)
Cel mai toxic din cele 3 e DEA, folosit ca umectant şi potenţator de spumă în produsele de curăţare pentru corp şi păr. Este clasificat de UE ca iritant al cailor respiratorii, nerecomandat a fi folosit in jurul mucoaselor (ochi, nas, gura). Poate interactiona cu compusi din recipientele de plastic, dând naştere unui carcinogen periculos "nitrosodiethanolamine" (NDEA). 

7. Pigmenţii de culoare
Mi-am schimbat mult in ultimii ani parerea despre pigmentii minerali, oxizii de fier pe care ii gasim sub denumirile CL - urmate de un anumit numar. Problema cu ei este ca, iarasi, ii folosim cu prea mare lejeritate, doar pentru estetica, chiar si atunci cand functia produsului nu o impune.

Sincer, nu stiu daca exista cosmetice care folosesc pigmenti de dimensiuni nano, probabil ca da. Daca e posibil sa va asigurati ca in produsele voastre pigmentii folositi sunt non-nano, e bine. De exemplu, eu imi procur pigmentii de la Elemental (dupa cum bine stiti), care sunt non-nano.

In ce tipuri de produse se folosesc: tot ce inseamna machiaj, fond de ten, pudra, fard, ruj de buze, gloss de buze, creme BB si CC, creme cu protectie solara de provenienta minerala (pentru a acoperi urmele albe lasate de oxidul de zinc si dioxidul de titan). 

In ce produse nu le vad rostul: produse pentru copii (cu exceptia celor pentru protectie solara), produse de ingrijire cosmetica leave-in: creme, lotiuni, tonice, demachiante, serumuri, parfumuri.

Produse in care le accept pentru ca se clatesc: geluri de dus, sapunuri ( dar nu in sampon sau balsam de par).

8. Propylene Glycol (PG)
Folosit ca ”skin conditioner”, este asociat cu iritatii si efecte alergice la unele persoane, dar in general, in concentratii sub 2% este un ingredient benign care poate oferi beneficii pielii. Multe surse pun in aceeasi oala propylene glycol-ul grad cosmetic si antigelul, ceea ce nu mi se pare corect. Evident, ingredientul cosmetic este in primul rand la cu totul alt grad de puritate, si mai ales, dozajul este foarte precis reglementat, astfel incat sa se retina efectul benefic fara a implica alte riscuri.

9. Isopropyl Alcohol
Solvent foarte larg folosit, intr-adevar, a fost asociat cu un oarecare grad iritativ, dar in special pentru cei care lucreaza direct cu aceasta substanta (occupational hazard), si nu pentru siguranta utilizatorului de produse cosmetice. 

10. Uleiul mineral
Ce spunea articolul original: "Se foloseşte pe scară largă în loţiuni, creme şi produse de îngrijire pentru bebeluşi. Este un ulei incolor, inodor, care nu râncezeşte. Produs secundar din prelucrarea petrolului, acţionează ca şi cum ai împacheta pielea în folie de plastic. Acoperă porii, nu mai lasă pielea să respire şi nici să elimine toxinele, contribuind la apariţia bolilor şi a îmbătrânirii premature a pielii. Deşi îl cumperi ca să previi uscarea pielii, acest produs interferează tocmai cu abilitatea naturală a acesteia de a-şi menţine hidratarea, cerând o cantitate mai mare de ulei mineral pentru a acoperi senzaţia de uscăciune."

Personal, mie nu imi provoaca nici o reactie adversa. Nu il caut in mod deosebit in produse, pentru ca am tenul gras in zona T si nu vreau sa il simt mai incarcat decat e deja. Dar uneori l-am folosit in formulele mele. De ex. la un balsam protector la frecare (special pentru alergatori) pentru ca aveam nevoie de un  ingredient care sa aiba moleculele suficient de mari sa creeze un film consistent de protectie la suprafata pielii si sa aiba acel efect slipery, de alunecare.

Acestea erau ingredientele de pe lista articolului de la care am pornit. Probabil ca sunt ingrediente periculoase pe care le putem intalni in cosmetice la care nici macar nu ne gandim. Altele sunt pe nedrept infierate, cum sunt parabenii. Ce sa-i faci, viata nu e intotdeauna dreapta si nici simpla. Cat traim invatam.

De cand am descoperit pasiunea pentru cosmeticele home-made citesc cu mare interes o multime de articole, pareri, bloguri, site-uri, etichete, studii... Intalnesc mereu pareri preconcepute, formate dupa ureche, si uneori chiar sfaturi periculoase, venite de la persoane care aparent stiu despre ce vorbesc.

Sper ca incet-incet sa devenim cu totii mai informati si mai obiectivi in ceea ce priveste cosmeticele in general, pentru ca ne poate salva de o groaza de frustrari, temeri, alegeri gresite si bani irositi.

3 comments:

  1. vai de mine si de mine!
    rid, dar asa, cu dintii strapeziti. multe din chestiile astea le stiam de ceva vreme, altele mai de curind. stiam ca sapunul cu cit e mai parfumat, cu atit e mai daunator pielii si organismului, in general. asta ca exemplu. daca o sa am timp, o sa revin cu alt comentariu. oricum, eu una multumesc ca mi-ai reamintit cit de "chimizati" sintem. mai am sapun de la tine, dar e sigur ca o sa mai vreau:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ma bucur ca ti-ai rezervat timp sa citesti toata polologhia. Initial ma gandeam sa postez una pe saptamana, dar pana la urma, cred ca e mai util sa fie toate la un loc, sa nu pun lumea sa caute prin arhiva s-ameteasca :) Iar eu m-am hotarat ca vreau o cutiuta patratoasa de la tine... cu model bufnitzos, macinos, ovinos sau de care vrei tu:) asta daca nu te-ai apucat deja de o cutie rotunda, ca daca-i pe-asa e buna si aia :):)

      Delete
  2. am citit pt ca e interesant. si pt ca nu-s chiar dependenta de politica consumista. si pt ca-mi pasa de mine si de natura. nu m-am apucat de cutie inca, saptamina viitoare o dau in lucru. rotunda nu mai am, dar ce dimensiune, aproximativ? lasa ca-ti pun eu pe mess ce am :)

    ReplyDelete

Contact Form

Name

Email *

Message *